Potrivit profesorului de criminologie de la Universitatea din Ottawa, Canada, N. Poulantzas, criminalistica aplicată se întemeiază pe observație, ipoteză, experimentare și raționament. Un bun “investigator” este cel care verifică rezultatele examinărilor obținute conform standardelor prin logica general acceptată, pentru formularea și evaluarea concluziilor. Concluzii care provin din studierea dosarului cauzei și din rezultatele examinărilor de laborator efectuate asupra mijloacelor materiale de probă.

Criminalistica aplicată își extrage principiile din știință și din artă; de aceea, pentru mai multă precizie, este caracterizată drept o tehnică științifică.

Pe baza celor de mai sus, societatea noastră deține cunoștințe și experiență îndelungată în efectuarea și evaluarea examinărilor de laborator, iar în ceea ce privește creativitatea imaginației și raționamentul nostru, vă invităm să le cercetați în situații reale.

Urmele și mijloacele materiale de probă, ca purtătoare de informații fiabile, sunt toate acele elemente (arme, instrumente, urme, pete etc.) care se găsesc la locul săvârșirii unei infracțiuni, asupra suspectului, asupra victimei sau în altă parte și care pot servi nu numai ca dovadă a săvârșirii unei infracțiuni, ci și ca indiciu al vinovăției sau nevinovăției inculpatului.

Aceste elemente, deși neînsuflețite și imposibil de interogat atât în etapa cercetării preliminare și a urmăririi penale, cât și în etapa judecății, pot însă prin manipulare corectă și prin gestionare, examinare, analiză, interpretare, exploatare și valorificare științifico-tehnică, să furnizeze date și informații obiective, adică să confirme, să infirme sau să întărească afirmațiile unui suspect ori declarația unei victime; să coreleze sau să excludă ipoteze ori evenimente; să lege victima sau suspectul de un anumit loc etc.

Aceste elemente, denumite “martori muți” sau “martori tăcuți”, au avantajul comparativ față de celelalte mijloace de probă (mărturisire, depoziție etc.) că nu se autosugestionează și nu sunt influențate din exterior, nu uită, nu pot fi constrânse, nu pot fi amenințate și, mai ales, nu pot fi mituite.

O amprentă uitată, materiale biologice invizibile, fragmente desprinse din vehicule, tuburi de cartuș și proiectile constituie, împreună cu alte urme, mijloace materiale de probă care, prin prelucrare și interpretare corespunzătoare, oferă o orientare importantă soluționării cauzelor examinate.

În prezent, recurgerea la proba științifico-tehnică este în continuă creștere, iar aceasta, împreună cu un dosar bine documentat, formează raționamentul judiciar și, prin urmare, fundamentează hotărârea instanței.

Balistica examinează aspecte legate de arme, precum examinările comparative, investigațiile balistice etc., precum și efectele produse prin utilizarea lor, precum ricoșeul, acustica, reziduurile de tragere, balistica terminală și traumatică etc.

Ea constituie, așadar, una dintre specialitățile criminalisticii aplicate. Dar ce este criminalistica aplicată? Criminalistica aplicată nu provine dintr-un singur domeniu științific, ci își extrage principiile din diferite domenii științifice și tehnologice; cuprinde interdisciplinaritatea, un punct de convergență al mai multor domenii științifice, adică punctele de intersecție ale obiectelor de cunoaștere, și de aceea este caracterizată drept o tehnică științifică.

De exemplu, în domeniul medicinei, interdisciplinaritatea este esențială. Un medic internist poate fi nevoit să solicite pentru un pacient analize microbiologice și investigații imagistice. Medicul este cel care are responsabilitatea de a decide ce examene vor fi efectuate și care va fi amploarea acestora.

Examinările solicitate sunt efectuate de microbiologi și radiologi specializați, care pot să nu comunice direct între ei. Cu toate acestea, internistul trebuie să evalueze împreună rezultatele lor, ținând seama de informațiile rezultate din metodologia prevăzută și din examinări, pentru a ajunge la un diagnostic și la o strategie terapeutică adecvate.

Medicul solicitant, în exemplul nostru internistul, poartă responsabilitatea aprecierii, a evaluării coroborate a rezultatelor și a luării oricăror decizii. În același timp, este specializat în aspectele științei medicale care țin de specialitatea sa.

Dacă medicul solicitant a omis anumite examinări sau nu le-a evaluat corect, aceasta nu constituie în niciun caz responsabilitatea microbiologului ori a radiologului…

Prin urmare, acesta este golul care apare în cauzele de interes judiciar: necesitatea evaluării coroborate a rezultatelor și a aprofundării sferei întrebărilor care trebuie formulate în fiecare caz.

Cum poate fi acoperit acest gol? Prin înțelegerea și abordarea datelor fiecărei cauze din perspective diferite.

De aceea interdisciplinaritatea câștigă constant teren la nivel internațional în raport cu specializarea absolută. Dar unde? Nu prin diminuarea specializării științifice, ci în ceea ce privește aprecierea finală și luarea deciziilor. Să ne gândim la consiliile medicale, în opoziție cu adoptarea unor decizii unilaterale.

În Evul Mediu, “adevărul” era că Pământul este plat. Pe cel care vorbea despre un Pământ rotund îl aștepta rugul. A venit însă știința, cu sateliții săi, și ne-a demonstrat sfericitatea Pământului, adică adevărul unic și real. În concluzie, cu toții trebuie să ne aflăm de aceeași parte, nu de partea adevărului aparent, ci de partea adevărului unic și real.